Mircea Irimie, la deschiderea anului școlar la Săndulești

Mircea Irimie, la deschiderea anului școlar la Săndulești

by septembrie 14, 2015 0 comments

Deputalul ALDE, Mircea Irimie a participat astăzi la deschiderea anului școlar în comuna Săndulești, la o școală în care invață doar 26 de copii. Irimie a ajuns la Săndulești,după ceremonia de deschidere a anului școlar la Colegiul Național Mihai Viteazu. ”Am simțit nevoia să particip și la deschiderea de an școlar și într-un loc unde sunt mai puțini copii. Chiar dacă la Săndulești nu e o școală mare, e nevoie ca cineva să le arate acestor oameni că nu sunt abandonați”, spune deputatul turdean. Deputatul Mircea Irimie a fost însoțit de primarul Augustin Duca și le-a vorbit părinților despre nevoia unor programe de revitalizare a zonei rurale, în special prin proiecte de atragere a tinerilor.

Educația – o necesitate universală, spune Irimie, în mesajul adresat elevilor, părinților și profesorilor

Îndemnul meu pentru acest debut, este de a manifesta în permanenţă o atitudine pozitivă faţă de procesul educaţional, de conştientizare a rolului major şi a scopului acesteia într-o societate modernă şi civilizată.
Dincolo de pregătirea şi cunoştinţele pe care le veţi dobândi pe parcursul anului şcolar, vă veţi îmbogăţi cu valori umane fundamentale care reprezintă aspiraţiile cele mai nobile ale omenirii şi care sunt pietrele de temelie pe care s-au construit toate civilizaţiile.
Educaţia, indiferent de natura ei, profesională, socială sau religioasă, a fost şi rămâne o necesitate universală pe care noi, ca părinţi, avem datoria de a o iniţia şi de a “preda” şcolii, fibra morală pe care cadrele didactice vor ţese caractere, personalităţi şi oameni de valoare.
Adresez cu respect şi consideraţie, urări de sănătate şi putere de muncă, cadrelor didactice cărora le încredinţăm an de an, soarta educaţională a copiilor noştri, mulţumindu-le din suflet pentru toată dăruirea şi profesionalismul dumnealor.
Părinţilor, le doresc sănătate, înţelegere şi armonie în familii, bucurii şi împliniri alături de copiii lor.
Iar vouă, dragi elevi, vă urez un început de an şcolar binecuvântat, spor la învăţătură, perseverenţă şi tenacitate, roade bogate, succese binemeritate şi fie ca sfârşitul anului scolar 2015-2016, să vă găsească mai înţelepţi, îmbogăţiţi cu noi cunoştinţe şi experienţe plăcute”, se arată în mesajul deputatului turdean.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.