Ministrul Educației la Cluj: Legea educației va suferi modificări

Ministrul Educației la Cluj: Legea educației va suferi modificări august 10, 2017 0 comments

Liviu Pop a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la deschiderea celei de-a XII-a ediţii a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR), că analiza actualei legi va fi făcută cu experţi din universităţi, cu federaţiile sindicale şi organizaţii studenţeşti.

„Vă asigur că, începând cu 1 septembrie, veţi fi parte a procesului de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, vom deschide fişa de proiect astfel încât în septembrie anul viitor, după ce facem o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat în cei 6 ani de la implementare, cu experţi din universităţi, Academie, federaţii sindicale, organizaţii studenţeşti, vom finaliza proiectul de lege în septembrie anul viitor când îl vom lansa către Parlament”, a spus Pop.

La deschiderea forumului au mai participat Gabriel Petrea, ministrul Consultării Publice şi al Dialogului Social, Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Senatului României, Bogdan Costin Murgescu, preşedintele Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS), precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), Consiliul Tineretului din România (CTR), Consiliului Naţional al Elevilor din România (CNE), Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Cea de-a XII-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR) se desfăşoară la Cluj-Napoca în perioada 9 – 17 august şi reuneşte peste 500 de reprezentanţi ai studenţilor care discută despre viitorul învăţământului superior. (Mediafax)

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.