Lucrări de întreținere la clădirea spitalului de copii din Cluj

Lucrări de întreținere la clădirea spitalului de copii din Cluj august 24, 2018 0 comments

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, aduce la cunoștința tuturor celor care se vor afla în situația de a apela la serviciile instituției spitalicești faptul că, în perioada imediat următoare, în incinta Unității de Primiri Urgențe se vor efectua lucrări de întreținere absolut necesare asigurării unei bune funcționări.

Operațiunile care vor demara luni, 27 august, se vor întinde pe parcursul a șapte zile, existând astfel posibilitatea creării unui ușor disconfort pentru părinți și micuții pacienți, din cauza faptului că timpul de așteptare pentru consultații ar putea crește, iar actul medical s-ar putea desfășura în condiții de zgomot crescut.

În acest context, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii își cer scuze pentru disconfortul creat și asigură pacienții că echipa de specialiști a unității medicale va furniza, în continuare, cele mai bune servicii.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.