Liderii romilor convocați la Primărie. Acuzații că se fac presiuni pentru a vota cu PSD

Liderii romilor convocați la Primărie. Acuzații că se fac presiuni pentru a vota cu PSD by mai 24, 2019 0 comments

60978565_482465159164835_1004918052573151232_nAdministrația locală din Turda a fost acuzată pe rețelele de socializare de faptul că face presiuni asupra comunității romilor pentru un vot în favoarea Partidului Social Democrat. Asociația T9 din Turda a publicat pe rețelele de socializare imagini cu strada Margaretelor și a afirmat că administrația locală a retras utilajele și ar fi condiționat continuarea lucrărilor de un vot favorabil pentru PSD.

Nu este prima dată când primarul Cristian Matei este acuzat că a condiționat efectuarea unor lucrări edilitare de scorul electoral.

Vicepreședintele PRM Turda , Ștefan Avram a dezvălui într-o conferință de presă a PRM Turda din 18 septembrie 2018 cum a decurs o întrevedere între cetățeni și Cristian Matei, pe vremea când acesta era director al Companie de Apă Arieș.

Potrivit vicepreședintelui PRM Turda, Cristian Matei era director al Companiei de Apă Arieș și le-a explicat oamenilor că va repara o țeavă cu apă, dar asta doar după ce ajunge primar. Întâmplarea s-ar fi petrecut în perioada în care Cristian Matei era director al Companiei de Apă Arieș, înaintea alegerilor locale din 2016. Cetățeni de pe strada Potaissa au solicitat o audiență la directorul companiei pentru a rezolva problema apei potabile de pe stradă. ”Am fost la dl primar când era director la Compania de Apă. Și ne-a promis, domnilor cum ies primar cum rezolv problema țevii de apă de pe Potaissa. A ieșit primar și s-a ținut de cuvânt, ne-a rezolvat problema”, a povestit vicepreședintele PRM Turda.

La mijlocul acestei săptămâni, liderii romilor din Turda au fost surprinși în fața primăriei, convocați de către autorități. Potrivit unor surse politice, motivul convocării la Primărie ar fi mobilizarea pentru romiturdaalegerile de duminică. Administrația locală nu a precizat dacă convocarea romilor a avut un scop administrativ, referitor la lucrările de modernizare a infrastructurii din cartierele locuite de romi sau un scop politic.

Separat de informațiile privitoare la romi, pe rețelele de socializare au fost prezentate informații cu faptul că taximetriștii au fost convocați pentru distribui pliante cu PSD. Potrivit Legii 38/2003, serviciul de taximetrie este considerat serviciu de utilitate publică iar organizarea lui cade în sarcina administrației locale. Eliberarea autorizațiilor de taxi, amenajarea stațiilor, modul de executare a serviciilor, întocmirea regulamentului local de taximetrie dar și controlul permanent al serviciului de taxi este atributul autorității publice locale. În toamna anului trecut, autoritățile locale de la Turda au aprobat majorarea tarifului la serviciile de taxi și o modificare a regulamentului prin încălcarea legii. Deși ar fi fost obligați să supună proiectul de hotărâre procedurii de dezbatere publică, au propus proiectul ”de pe o zi pe alta”, fără respectarea prevederilor legale.

Administrația locală nu a răspuns public la acuzațiile lansate în spațiul public.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.