Legalitatea păşunatului verificată în Cheile Turzii

Legalitatea păşunatului verificată în Cheile Turzii by aprilie 13, 2018 0 comments

Aria protejată a Cheilor Turzii a fost verificată de către reprezentanţii Conailiului Judeţean, după numeroase sesizări primite de la dministraţia loaclă din zonă, dar şi de la Salvamont.

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj – Biroul Arii Protejate, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Cluj, Asociației „Natura 2000 Trascău”, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cu cei ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Turda au efectuat în cursul zilei de joi, 12 aprilie 2018, o acțiune tematică de control în Rezervația Naturală „Cheile Turzii”.
Scopul acestui control a fost acela de a verifica modul în care sunt respectate reglementările legale ce interzic activitatea de pășunat în raza teritorială a acestei arii protejate de interes național.

Astfel, potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj, s-a verificat perioada permisă de pășunat, locul de pășunat, numărul câinilor ce însoțesc turmele, prezența jujeului la gâtul câinilor, dovada efectuării tratamentelor veterinare obligatorii pentru animale domestice cu care se pășunează dar și interdicția de curățare a terenurilor cu ajutorul focului.

Acțiunea a fost demarată în urma unor sesizări repetate venite atât din partea administrației locale a comunei Săndulești cât, mai ales, a angajaților structurii nou înființate în cadrul Salvamont Cluj – Biroul Arii Protejate, care au constatat în ultima perioadă de timp numeroase acțiuni de pășunat neautorizat pe teritoriul ariei naturale protejate Cheile Turzii, introducerea animalelor pe pajiști în afara perioadei legale de pășunat, respectiv numărul mare al câinilor care însoțeau turmele, fără a purta jujeu.

”Nerespectarea prevederilor Regulamentului ariei naturale constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 3.000 lei și 5.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 5.000 lei și 10.000 lei pentru persoane juridice”, se arată în comunicat.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.