La mulți ani, îți urează Partidul! Ștefănie, Irimie și Matei l-au depășit pe Nicolae Ceaușescu

by ianuarie 26, 2016 0 comments

Până în 1989 noi eram cei care uram ”La mulți ani!”, partidului. După 1989 a apărut moda ca partidul să ne ureze ”La mulți ani”.

Principalul lucru pe care ar trebui să îl facă cei trei politicieni de vază ai Turzii- Primarul, Deputatul și Directorul ar fi să ne spună, fiecare în ordine, cum e condus orașul, cum și de ce sunt votate legile și care e calitatea și costul serviciilor publice. În plan secundar, ar trebui să-i preocupe fericirea personală a alegătorilor lor.

Din modul în care cei trei politicieni locali comunică cu turdenii, de doi ani de zile încoace, vedem că lucrurile stau chiar invers: 80% din mesajele politicienilor sunt La mulți ani-uri și urări legate de sfinți, praznice și sărbători mai mult sau mai puțin inventate și doar 20% se referă la treburile administrative ale orașului.

Aproape că nu mai poat turdenii mânca un grătar și nu mai pot bea un pahar de vin, fără să afle din ziar că îi felicită deputatul, primarul și directorul.

Cum calendarul ortodox al românilor e unul generos, putem vedea anual nenumărate urări de bine pe care cei trei politicieni le trimit alegătorilor. Atât de multe, încât dacă s-ar și împlini ar arunca Turda direct în Paradis.

Comunicatele trimise de departamentele de comunicare ale lui Tudor Ștefănie, Mircea Irimie și Cristian Matei grupează în ultimii doi ani peste 360 de scrisori de mulțumire urări de la mulți ani și de bine, încurajări sau aprecieri admirative,  adresate turdenilor. Cei trei l-au depășit pe Nicolae Ceaușescu în proporție de 200%: dictatorul comunist se adresa românilor cu o frecvență mult mai scăzută, cam odată pe lună.

Pentru o doză de corectitudine, trebuie să precizăm că acest gen de comunicare a fost inventat de presa locală în criză de contracte publicitare. Prin anii 1996, departamentele de marketing ale ziarelor locale au prins ideea că fiecare politician ar fi interesat să publice de sărbători urări de la mulți ani. Așa a început nebuni iar din lipsă de inspirație departamentele de imagine ale celor trei au insistat pe acest tip de comunicare.

Primarul și expedițiile periculoase

Tudor-Stefanie-Oficial-mic-site

Una din fotografiile preferate de echipa de PR a primarului e cea cu decorații. Deocamdată are doar două

Una din fotografiile favorite ale comunicatorilor din Primărie e cea a primarului purtând decorații.Deocamdată sunt doar două.

După alegerile din 2012, când viceprimarul Lucian Nemeș visa la detronarea actualului primar a început un concurs de imagine: fiecare din cei doi, primar și viceprimar mulțumea cuiva.

Curgeau comunicatele precum Arieșul, primăvara. Ba felicita primarul elevii la final de an, ba viceprimarul studenții la sfârșit de sesiune, ba primarul de sf Maria Mare, ba viceprimarul de sf Maria Mică, ba primarul că începe școala, ba viceprimarul că începe facultatea. După o vară de felicitări la maximum, prin 15 septembrie, la Sărbătoarea Sf. Cruci cei doi au obosit și au luat o pauză, spre fercirea redacțiilor locale. Se săturase Ștefănie de maratonul felicitărilor și se gândea să-i dea o pauză viceprimarului contestatar, ceea ce a și reușit în final să facă.

Lucian Nemeș a revenit în funcție dar de atunci nu a mai felicitat alegători decât pe ascuns, pe la colțuri. Stilul mulțumirilor semnate în numele primarului Ștefănie, a rămas. În numele lui, departamentul de imagine al Primăriei a trimis valuri de mulțumiri și scrisori de admirație: de la aniversări, morți, premii, cântece, victorii sportive, vernisaje, nimic nu a scăpat ochilor vigilenți ai specialiștilor în imagine ai Primarului. A felicitat la nesfârșit echipa de handbal apoi a trecut la cântăreața Oana Vențel, de parcă însuși primarul i-ar fi asigurat vocea și lecțiile de canto.

Ca să nu rateze cumva filonul ortodoxiei, vârful comunicării religioase a fost atins când turdenii au fost felicitați de Sf Paraschiva, deși e protetectoarea Moldovei iar ardelenii nu au simțit vreodată vreo afinitate pentru acest praznic. De Sfântul Ghelasie de la Râmeț, mai aproape și mai local, nu auziseră încă cei din PR-ul primarului.

Vârful aberațiilor de comunicare ale departamentului ce îi face imagine lui Tudor Ștefănie a fost atins însă cu ocazia accidentului din Clubul Colectiv.

”Tineri sau vârstnici, cu toţii regretăm tragicul eveniment. Personal, doresc să fiu alături de familiile care în aceste momente trec prin clipe de neimaginat. Pierderea este mare întrucat discutăm de tineri care aveau un viitor în faţă, dar care, din pacăte, s-au aflat într-un loc neprielnic şi incompatibil condiţiilor de viaţă”, ne spunea în noiembrie 2015, primarul municipiului Turda.

Potrivit departamentului de imagine al primarului victimele din Colectiv se aflau probabil la Polul Nord, pe lună ori în expediție , în deșertul Sahara.

Formulările ciudate din mesajele primarului, continuă și azi la fel și moda de a felicita și a suferi la moartea unuia sau altuia, indiferent cine.

„Vestea că s-a stins din viaţă Mihai Costin, şeful Direcţiei de Finanţe Cluj, a îndurerat comunitatea judeţeană şi nu numai. În aceste clipe dificile prin care trece familia şi cunoscuţii acestuia, îndrept o rugăciune pentru odihna veşnică a celui care a fost om înainte de toate”, ne anunță Ștefănie îndurerat că a murit șeful finanțelor din regiunea nord-vest. (sublinierile îmi aparțin).

Preocupați să îndrepte mai mult rugăciuni decât treburi administrative, nu ar strica ca angajații primarului să mediteze cu atenție ce mesaje vor ”să îndrepte” spre viitor.

Mircea Irimie și Nelson Mandela

20140113_123307

După moartea lui Nelson Mandela, în 2013, îndurerat, Mircea Irimie a anunțat presa locală că a mers în pelerinaj

După moartea lui Nelson Mandela,în 2013, ce l-a lăsat profund îndurerat, Mircea Irimie a transmis presei locale că e în pelerinaj la Ierusalim

Dacă primarul Tudor Ștefănie e expertul în mulțumiri și evenimente laice, deputatul Mircea Irimie o ia pe calea sfinților. Ba un Dragobete, ba un pelerinaj, ba un 1 Martie, dar de acolo  încolo pentru un an calendaristic, Irimie nu ratează niciun sfânt ori praznic: valuri de La mulți ani-uri, binecuvântări ori urări.

Vârful maxim a fost atins de Irimie când și-a exprimat regretul în presa locală la moartea lui Nelson Mandela. Deja, deputatul turdean nu mai concura cu Tudor Ștefănie și Cristian Matei, era alături de Obama și Papa Francisc. Din fericire pentru alegătorii săi și cariera politică, Mircea Irimie a revenit repede cu picioarele pe pământ și nu le-a mai comunicat turdenilor îngrijorarea sa cu privire la alte evenimente globale. A rămas la sfinții noștri obișnuiți.

Cristian Matei, pasionat de canalizarea din Roma Antică

Directorul general al Companiei de Apă Arieș și președinte al PSD Turda a avut și el momentele sale de glorie, asigurate de către departamentul de PR. Timp de circa 2 ani, comunicatele de opriri și porniri de apă erau semnate cu numele lui Matei. Puteai jura că activitatea pricipală a lui Cristian Matei a fost, timp de 2 ani,  doar aceea de a închide și de deschide apa la Turda.

matei

De sărăbători, echipa de comunicare l-a pus pe Cristian Matei printre conuri și cetină de brad

”Vârful” atins de comunicatorii lui Matei a fost atunci când directorul general al Companiei de Apă le-a povestit turdenilor despre canalizarea în Roma Antică.

Romanii au inventat circus maximum și cloaca maxima (sistemul de canalizare), ne spunea acum doi ani prin articole în presă, directorul de la apă.

Romanii le-au inventat, dar nu bănuiau pe atunci că peste 1000 ani alți lideri le vor da un alt înțeles, la un alt nivel.

Ce îi interesează pe turdeni?

Desigur, departamentele de comunicare ale celor trei politicieni locali nu transmit doar mulțumiri și , urări la praznice ci informează și cu privire la activitățile administrative și decizionale. Cu toate acestea ponderea cea mai mare din comunicatele ce sunt semnate cu numele sunt preponderent destinate mulțumirilor și felicitării turdenilor.

În această goană urărilor la praznice, cei trei politiceni scapă din vedere și un alt aspect. Îi felicită doar pe ortodocși. Ce se întâmplă însă cu restul turdenilor?

Nu i-am auzit niciodată pe cei trei să-i felicite pe neoprotestanți când e Sărbătoarea Mulțumirii, ori la Cinzecime, nu am văzut niciun mesaj de La mulți ani adresat lui Gáspár, Menyhért ori Boldizár. Să înțelegem că felicitând doar credincioșii ortodocși de fapt adventiștii, penticostalii, metodiștii, Martorii lui Jehova, reformații maghiari nu fac parte din persoanele care sunt interesante pentru politicienii turdeni?

Oare sunt turdenii mai intersați să îi felicite Primarul, Deputatul și Directorul sau sunt interesați cum funcționează orașul. Își doresc turdenii La mulți ani-uri sau vor explicații pertinente despre cum sunt administrate treburile publice.

Vor turdenii să vadă în mod repetat crucile patriarhale ale primarului, pelerinajele deputatului ori împărțeala de cadouri ale directorului de la apă sau vor niște lideri care li se adresează direct, natural și punctual și care în final le rezolvă problemele? Rămâne de văzut.

Cert este că viitoarea campanie electorală vine cu o noutate. Nu vor mai fi bannere și afișe agățate peste tot. Poate e timpul ca liderii politici locali să discute mai mult despre idei și strategii, să ofere punctual soluții mai mult decât urări și mesaje admirative.

Poate e timpul ca departamentele lor de imagine să gândească niște strategii de comunicare pentru un oraș aflat totuși în cel de-al doilea deceniu al secolului XXI.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.