Județul Cluj se împuținează. Decesele întrec cu mult numărul nașterilor

Județul Cluj se împuținează. Decesele întrec cu mult numărul nașterilor by mai 30, 2017 0 comments

Chiar dacă județul Cluj pare să se afle într-o ascensiune economică, noile cifre statistice ascund o latură mai puțin luminoasă, care poate frâna dezvoltarea locală. Populația județului scade vertiginos, este mai puțin sănătoasă, șomajul crește și tinerii hotărăsc să întemeieze din ce în ce mai puține familii. Cifrele ar trebui să pună în gardă administrația județeană și administrațiile locale, pentru a găsi politici de dezvoltare si protecție socială menite să mențină echilibrul demografic și sănătatea populației.

Direcția Județeană de Statistică Cluj a făcut publice indicatorii economico-sociali ai județului pentru luna martie 2017. Potrivit statisticii, producția industrială a cescut față de anul trecut cu 11,2%, iar comerțul a crescut și el. Comparativ cu luna ianuarie din anul 2016, exportul a crescut cu 22,9%, iar importul a crescut cu 25,2%. Deficitul comercial în luna ianuarie a fost de 58,4 mil.euro.

Cu toate acestea, sporul natural al populației este în cădere liberă. Dacă anul trecut, sporul natural (născuți-decedați=spor natural) era -442, anul acesta, cifra aproape s-a dublat, ajungând la -762. Astfel, în primele luni din anul 2017, în județul Cluj s-au născut 1544 de copii, cu 13 copii mai puțin decât în perioada similară a anului 2016. Deși această cifră nu este îngrijorătoare, celelalte cifre ar trebui să pună pe gânduri. Decesele, au întrecut cu mult numărul nașterilor: 2316 decese înregistrate din ianuarie până în martie, față de 2009, câte s-au înregistrat anul trecut, în aceeași perioadă.

tabel demografic

La nivel național se pregătește deocamdată un agregator de date statistice, ce va fi finalizat abia în anul 2019. Proiectul este dezvoltat de Secretariatul General al Guvernului şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative și va fi folosit pentru fundamentarea politicilor de dezvoltare. Dezvoltarea României ar urma să fie măsurată pe baza indicatorilor din 12 domenii cheie, printre care demografie, dezvoltare economică, energie, mediu, sănătate şi securitate naţională.

”Deși există mai multe organizații care colectează – în mod disparat și nesincronizat – date din diferite domenii, în acest moment, în România, administrația centrală nu are acces la o bază de date care să integreze toate datele publice relevante pentru fundamentarea deciziilor. Agregatorul îşi propune să ofere o imagine cât mai completă asupra situaţiei României în momentul de faţă, asupra posibilităţilor de care dispune ţara noastră pentru a se înscrie pe traseul unei dezvoltări sustenabile”, se precizează pe site-ul proiectului.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.