Holocaustul uitat. Povestea morții absurde a Evei Stoica

Holocaustul uitat. Povestea morții absurde a Evei Stoica

Holocaustul uitat. Povestea morții absurde a Evei Stoica

by octombrie 10, 2018 0 comments

În 9 octombrie este Ziua Natională de Comemorare a Holocaustului, în special ca o formă de rememorare a rolului pe care România l-a jucat în tragicele evenimente ce a dus la exterminarea evreilor și romilor. Mult mai puțin documentat și mediatizat, Holocaustul romilor este un eveniment istoric tragic, rămas înscris în memoria acestei comunități.

6209 copii romi au fost deportați de autoritățile române în Transnistria. Majoritatea dintre ei au murit și au ajuns în gropi comune

6209 copii romi au fost deportați în Trasnistria de autoritățile române. Majoritatea dintre ei au murit și au ajuns în gropi comune

Inițierea unor măsuri împotriva romilor s-a discutat pentru prima dată în ședința Consiliului de Miniștri din 7 februarie 1941, când s-a pus problema scoaterii romilor din București. Ion Antonescu avea în vedere construirea a 3-4 sate compacte în Bărăgan, cu câte 5.000–6.000 de familii și, după asanarea Bălților Dunării, să-i mute acolo pentru a se ocupa cu pescuitul . În baza deciziei luate de Ion Antonescu la începutul lunii mai 1942 a fost emis Ordinul Președinției Consiliului de Miniștri nr. 26.756/1942 către Ministerul Afacerilor Interne prin care se solicita un studiu care să cuprindă regiunile de strângere, modul de organizare a convoaielor, itinerarele, conducerea și paza convoaielor, punctele de trecere peste Prut, Nistru și Bug . Inițial au fost recenzați 12.497 de țigani „nemobilizabili”, dar în final au fost evacuați 13.176 țigani, din care 3.187 bărbați, 3.780 femei și 6.209 copii. Diferența în plus este explicată prin faptul că în rândul lor circula zvonul că odată ajunși în Transnistria vor fi împroprietăriți cu pământ. Din acest motiv, unii și-au vândut bunurile, au venit în gările de îmbarcare și s-au amestecat printre ceilalți țigani trecuți pe liste. Unii au solicitat oficial să plece în Transnistria. Alții s-au atașat grupurilor, profitând de momentele când trenurile erau oprite pentru control. De asemenea, unii copii sugari nu au fost trecuți pe tabele, iar alții s-au născut pe timpul transportului. Această operațiune a fost încheiată oficial pe 16 septembrie 1942, precizează dr. Viorel Achim ( cercetător, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române) în lucrarea Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria .

„Pe timpul cât au stat în cazărmile de la Alexandrudar, țiganii au trăit într-o mizerie de nedescris. Erau alimentați insuficient. Li se dădeau 400 g. de pâine pentru cei capabili a munci și câte 200 g. pentru bătrâni și copii. Li se mai dădea puțini cartofi și foarte rar pește sărat și acestea în cantități extrem de mici. Din cauza proastei alimentări, unii țigani – aceasta o formează majoritatea – au slăbit într-atât că au ajuns numai schelete. Zilnic mureau (…) câte 10-15 țigani. Erau plini de paraziți. Vizita medicală nu li se făcea deloc, iar medicamente nu aveau. Sunt goi, fără haine pe ei, iar rufăria și îmbrăcămintea le lipseste de asemenea completamente. Sunt femei al căror corp (partea inferioară) este gol în adevăratul sens al cuvântului. Săpun nu li s-a dat de când au venit, din care cauză nu s-au spălat nici ei și nici n-au putut să-și spele singura cămașe ce o au. Din cauza răului tratament, până în ziua de 25 noiembrie a.c. au murit 309 țigani. Au fost găsite cadavre de țigani pe șoseaua Oceacov-Alexandrudar. Aceștia au murit de foame și frig (…) mortalitatea țiganilor nu văd să scadă dar va crește pe zi ce gerul va crește și el.” – raport al Siguranței Române, decembrie 1942

În final, 25.000 de romi au fost deportați de autoritățile române, iar 11.000 dintre aceștia au murit.

Povestea absurdă a Evei Stoica. A ajuns să moară din întâmplare

Regina-mamă Elena a României a luptat pentru stoparea deportărilor evreilor și romilor

Regina-mamă Elena a României a luptat pentru stoparea deportărilor evreilor și romilor

În vara anului 1942, Eva Stoica din Sebeș Alba s-a dus la gară să-și petreacă sora și părinții, aflați pe lista de de deportare. Femeia nu s-a aflat inițial pe lista de deportare deoarece soțul ei era pe front înrolat în Batalionul 16 Vânători de Munte. Pe lista de deportare se aflau 62 de persoane, dar una s-a eschivat. Soldații au urcat-o în tren pe femeia ce-și conducea rudele. În toamna anului 1942, la câteva luni de la deportare, soțul ei, Zoltan Stoica era invalid de război, cu piciorul amputat, într-un spital din București. Povestea soldatului, invalid și cu soția deportată a ajuns la urechile reginei mamă Elena a României care a solicitat intervenția lui Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri. Regina cerea repatrierea femeii și respectarea familiei și a drepturilor soldatului ce își făcuse datoria pe front. Poliția din Sebeș a stabilit că Eva Iancu, soția lui Zoltan Stoica, plecase de bunăvoie în Transnistria cu concubinul ei și propunea ca Eva Iancu să fie menținută în Transnistria, odată ce a plecat acolo de bună voie. De fapt ancheta poliției era trucată iar femeia fusese urcată în tren pentru a completa lista de deportare. 

Jandarmeria a continuat să tergiverseze repatrierea femeii pentru ca după 3 luni de investigații să poată raporta că Eva Iancu a murit în Transnistria de tifos exantematic împreună cu sora ei.

Eva Iancu a murit pentru că se afla în locul greșit, înt-un moment nepotrivit. A fost omorâtă de țara pentru care soțul ei lupta pe front.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.