Cruciada Coloneilor. ”Statul paralel” al administrației din Turda

Cruciada Coloneilor. ”Statul paralel” al administrației din Turda

Cruciada Coloneilor. ”Statul paralel” al administrației din Turda

by noiembrie 21, 2018 1 comment

Spotlight

S-a dat startul IMO. Cele mai luminate minți ale matematicii școlare se întrec la Cluj

Participanții la Olimpiada Internațională de matematică, ce se desfășoară în

iulie 7, 2018

Cine conduce la Turda. Familia PSD

Asociația civică T9 din Turda dar și consilierii Partidului Național

noiembrie 14, 2018

Asociația T9 din Turda a lansat recent în spațiul public o serie de texte-pamflet prin care aduce în atenție angajările în sectorul public a unor foști ofițieri de poliție. Aceștia ocupă poziții cheie în administrația PSD a orașului, chiar dacă nu vorbim de poziții vizibile. Cei de la T9 i-au nominalizat până acum pe Vasile Mănăilă, șeful serviciului siguranță și ordine publică din Poliția Locală Turda, Melian Nădășan și Nicolae Popa, șef al serviciului public „Piețe și oboare” . Cei trei au în comun faptul că sunt pensionați din structurile MAI. Asociația T9 critică aspectul moral –dar nu ilegal– al faptului că aceștia au ajuns din nou în sectorul public.

Demersul celor de la T9 aruncă însă o lumină nouă asupra modului în care administrația PSD de la Turda construiește pe plan local ceea ce am putea numi ”statul paralel”, o structură de putere aparte prin care urmărește consolidarea  puterii politice pe plan local.

Desigur, nu e nimic ilegal în a angaja foști ofițieri MAI,  la fel cum nu poți fi acuzat că ai prieteni foști polițiști ori gardieni de penitenciar. Atrage atenția faptul că aceștia se regăsesc cu ușurință în strucuturile administrației locale. De regulă sunt figuri din umbră, controversate. Surprinde și numărul în creștere a celor din ”structurile de forță” – dacă e să folosim un termen predilect folosit de liderii PSD de la nivel național.

În pleiada ”coloneilor” de la Turda, două figuri atrag atenția în mod aparte. Primul este Horia Vlad, fost președinte al organizației de pensionari a PSD Turda și fost  sef de serviciu la Salina Turda. Al doilea este Emil Tureanu, actualul director adjunct al Salinei Turda. Cei doi au în comun faptul că au fost anagajați anterior în ”strucuturile de forță”, apoi după pensionare se regăsesc în administrația locală din Turda, la companii publice. 

”Paznicul sticlelor” și ”Colonelul microfon” 

Horia Vlad și Emil Tureanu sunt figuri din umbră, discrete ale administrației locale PSD. Cel dintâi se recomanda celor din PSD ca fost ofițer SRI. Cristel Frânc, vicepreședinte PSD Turda povestește de fapt că Horia Vlad a fost subofițer. ”Horia Vlad a ajuns să fie propulast în PSD de către senatorul Alexandru Cordoș, la propunerea mea. Omul fusese subofițer în corpul ce asigura protecția lui Victor Ponta. La un chef cu partidul, la Trei Lacuri am vorbit cu senatorul Cordoș ca să îl aibă în vedere. Lui Sandu Cordoș îi plăceau chestiile astea cu informațiile, polițiștii. Matei la preluat dar apoi  l-a scos din partid. Horia Vlad a avut ceva probleme cu alcoolul la o vizită în Polonia. Din câte știu, a fost chemat la Primărie și i s-a cerut demisia. Așa a început ascensiunea mai puternică a lui Turean”, precizează Cristel Frânc.

Surse din Salina Turda spun că de fapt Horia Vlad era o persoană ce asigura informarea zilnică a liderilor PSD din Turda cu privire la ce se întâmplă la Salina Turda, prin intermediul unor mesaje telefonice. O întreprindere riscantă pentru destinatari deoarece o regulă de bază a reasigurării e aceea că expeditorul mesajelor are  obiceiul să păstreze copii ale mesajele transmise.

„Întrebați-vă de ce un lider se înconjoară în sistemul public de polițiști sau foști ofițeri de informații și nu se înconjoară de profesori, zugravi sau asistenți medicali. Este același sistem după care funcționa Partidul Comunist Român. La fel ca în PCR, privilegiile în sistemul public se împart de către ”partid” sau de către un grup restrâns. Ca sistemul să funcționeze, se numesc acolo doi-trei patru oameni care se supraveghează unii pe alții și se toarnă unii pe alții. În final se ajunge la faza în care fiecare îl supraveghează pe fiecare, iar cineva controlează din vârf tot sistemul bazându-se pe frica oamenilor că își vor pierde privilegiile”- explică una din sursele InfoAries.ro ce povesteste despre  sistemul de la Salina Turda.

În toamna anului 2017 s-a organizat o vizită la mina Wieliczka. A fost un team building sau așa ceva pe care cei de la Salină l-au organizat atunci. Au fost 16-17 persoane, au participat și Horia Vlad și Emil Tureanu. Cei doi erau șefi de serviciu la Salina Turda. Horia Vlad a avut serioase probleme cu alcoolul. A început de pe autocar și a continuat la hotel cu spart de sticle. Din acel moment a început decăderea lui la Salina Turda mai ales că atunci când au revenit cotabilitatea de la Salină a constatat că trebuie să deconteze alcool pe cheltuielile de protocol. Era cum ar veni paznicul sticlelor, cu cardul Salinei Turda. Acest lucru nu era posibil”, povestesc surse din PSD Turda. Vizitia din Polonia a fost momentul când între Horia Vlad și Emil Tureanu a intervenit o ruptură. De altfel, la scurt timp organigrama Salinei avea să fie modificată și să fie creat un nou post, cel de director adjunct. Era loc doar pentru un director ajunct la Salina Turda.

Emil Turean a fost prim adjunct al șefului penitenciarului Dej. Clujust.ro scria că s-a pensionat d în aceeași perioadă cu directorul general Ioan Bătinaș, în plin scandal rezultat în timpul unui control de audit al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Conducerea de atunci a precizat în câteva rânduri că pensionarea nu este legată de controlul și auditul ANP. Ulterior pensionării, Emil Turean a ajuns șef de serviciu și directorul adjunct al Salinei Turda. Este greu de înțeles care e expertiza în turism a unui fost director de penitenciar chiar dacă ne referim la simpla organizare a activității unei instituții. Într-o postare recentă pe facebook, Asociația T9 l-a numit pe Emil Turean ”colonelul microfon”, aluzie la faptul că ar monitoriza angajații Salinei Turda. 

1 comentariu

Incepe conversatia
  1. meserias
    #1 meserias 21 noiembrie, 2018, 19:43

    Domnul Emil Turean s-a pensionat datorită „conjuncturii”(să nu se „supere” Ioan Bătinaș). Pentru că a fost disciplinat și ascultător, PSD l-a angajat în această funcție. Că este „cărtița” PSD din Salină – este un bonus adus PSD.Să fim totuși”rezonabili”- este de la DEJ(Ardeal). Ce să mai zicem de Ursuleanu?

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.