Cristian Matei, primii 2 ani de mandat: proiecte de 300 de milioane de euro. Toată Europa vrea să se înfrățească cu Turda

Cristian Matei, primii 2 ani de mandat: proiecte de 300 de milioane de euro. Toată Europa vrea să se înfrățească cu Turda

Cristian Matei, primii 2 ani de mandat: proiecte de 300 de milioane de euro. Toată Europa vrea să se înfrățească cu Turda

by iulie 2, 2018 1 comment

Primarul Cristian Matei și-a prezentat vineri, 29 iunie, raportul de activitate pe primii doi ani de mandat. Cristian Matei a vorbit singur mai bine de două ore și jumătate, în fața unui auditoriu compus din angajați ai Primăriei Turda și jurnaliști.

Edilul-șef al Turzii a insistat în discursul său asupra a două teme importante: faptul că administrația locală a accesat numeroase proiecte europene și nevoia de a dezvolta Turda în baza unor strategii clare.

Administrația locală de la Turda a avut reușite dar modul în care aceste reușite sunt prezentate de primarul Cristian Matei, este unul ce poate stârni discuții și serioase semne de întrebare.

Primarul Cristian Matei a avut un discurs care pe alocuri a scăpat de sub control, cu referi la termene nereale de începere a lucrărilor ori cu considerații ce contraziceau realitatea.

Printre noile planuri ale primarului se numără îmbrăcarea în marmură și granit a centrului orașului sau proiecte cu 3-4 trenulețe turistice ce vor străbate Turda.

Cristian Matei nu a ocolit nici relațiile internaționale cu ”alte state” și a concluzionat în punctul culminant că ”de când Turda cunoaște o asemenea anvergură în dezvoltare, toate comunitățile europene și nu numai doresc o legătură directă cu Turda”.

Municipiul Turda a aplicat pentru fonduri europene în valoare de circa 300 milioane de euro, din care circa 210 milioane de euro reprezintă contracte semnate, a fost principalul mesaj al edilului-șef al Turzii.

În realitate, primarul Cristian Matei a adunat la grămadă proiectele europene pentru care a aplicat Turda, cu proiectul zonal al Companiei de Apă Arieș, în valoare de 151 milioane de euro.

Municipiul Turda a semnat contracte pentru finanțările europene de circa 70 de miloane de euro, dintre care 32 milioane de euro pe proiectul de mobilitate urbană.

Acest fapt e o reușita și un succes. Meritul nu poate fi atribuit în totalitate actualei administrații. Succesul este explicat și de faptul că, spre deosebire de anii precedenți, s-au deschis liniile de finanțare pentru fonduri europene iar autoritățile din România erau disperate să aloce bani pe fondul unei rate scăzute de absorbție a fondurilor europene.

Primarul Turzii exagerează atunci când vine vorba de cifre și asta este cel puțin ciudat. Este inexplicabil de ce în ciuda unor reușite, Cristian Matei simte nevoia să exagereze.

De-a lungul discursului său, primarul Turzii a făcut o serie de considerații cel puțin suprinzătoare. A apreciat că pentru eșecul și amânarea proiectului de decontaminare a terenurilor din Poștarât sunt de vină ”incompetenții” din Comisia de Licitație. În mod ironic, o parte a ”incompetenților” responsabili de eșecul inițial al acelui proiect stăteau în spatele primarului sau erau spectatori în sală.

Nonșalanța cu care Cristian Matei a vorbit despre ”incompetenți” în timp ce se afișa alături de ei, este dezarmantă.

Primarul a anunțat că lucrările de reabilitare a străzii 22 Decembrie 1918 vor începe în primăvară. Ulterior a recunoscut că nu poate spune cu certitudine când vor începe aceste lucrări.

De fapt, toată modernizarea Turzii depinde de rapiditatea cu care Compania de Apă Arieș va reface rețelele de apă și canal,

Primarul a mai promis modernizarea centrului Turzii care va fi îmbrăcat în ”marmură și granit”, a reiterat faptul că va exista un funicular care va lega obiectivele turistice ale Turzii și a plusat cu proiectul a 3-4 trenulețe turistice ce vor circula prin oraș.

Discursul Edilului șef al Turzii a avut și un punct culminant  Am reușit să aducem investitori străini în Turda. Am pus bazele unor relații de cooperare cu diverse state, cum ar fi de exemplu această deplasare în Israel….. De când Turda cunoaște o asemenea anvergură în dezvoltare, toate comunitățile europene și nu numai doresc o legătură directă cu Turda”, a declarat apoteotic, edilul șef al orașului.

Care sunt noutățile promise de primarul Cristian Matei? La final, raportul complet al primarului Turzii.

  1. Din primăvara următoare centrul Turzii va fi ”îmbrăcat în marmură și granit”

  2. Se vor atribui suprafețe de teren pentru pentru construcții turistice, pensiuni și facilități balneare în zona Lacului Tarzan

  3. Se va construi o parcare de autocare pe str. 22 Decembrie și se va interzice accesul autocarelor în oraș. Turiștii vor fi transportați cu microbuse.

  4. Zonele turisitce din oraș vor fi legate cu un funicular și suplimentar vor exista 3-4 trenulețe electrice ce vor plimba turiștii.

 

null

null

1 comentariu

Incepe conversatia
  1. pascu
    #1 pascu 4 iulie, 2018, 21:35

    Iata ce LUCRARI trebuie sa faceti d-le primar pentru cresterea calitatii vietii TUTUROR cetatenilor orasului:

    1.Asfaltarea arterei principale Turda Noua-Micro3
    2.Asfaltarea str. 22 Decembrie 1989.
    3.De podul de peste Aries ati scapat dar este din pacate in Turda
    4.Blocul O Piata Romana
    5.Casa de Cultura din fata Primariei
    6.Castrul Roman
    7Centura ocolitoare a Turzii?! mai stiti ceva?
    7.100 km de strazi laterale neasfaltate
    Astea sunt doar cateva din principalele probleme majore ale orasului

    Lasati florile nu le schimbati cu altele ,ocupati-va de problemele adevarate ale orasului

    Reply this comment

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.