Calificare gratuită în turism cu bonusuri de 5.500 de lei la absolvire

Calificare gratuită în turism cu bonusuri de 5.500 de lei la absolvire

by mai 18, 2015 0 comments

Fundația Lumina Instituții de Învățământ va demara cu începere din 19 mai proiectul FPC- Formare pentru competitivitate, un proiect cu fonduri europene cu o valoare totală de 8,8 milioane de lei, din care 8,6 milioane lei sunt nerambursabili. Proiectul este cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 iar parteneri implicați sunt Fundația Tuna și Asociația CPPV

Proiectul urmărește calificarea a 600 de persoane din care cel puțin 250 vor fi femei, din zonele de dezvoltare ale României, în domenii asociate serviciilor și serviciilor turistice. Cursurile se vor desfășura cu începere din 1 iunie și 1 august.

Persoanele din zona Turzii se pot înscrie gratuit în acest proiect, în limita a circa 150 de locuri, câte 75 pentru fiecare din cele două serii de curs. Cursurile pentru zona de Nord-Vest, ce se vor desfășura la Turda sunt destinte persoanelor angajate în agenții de turism, hoteluri, moteluri, cabane, centre de conferințe, cofetării, firme de catering, clinici private, spitale, entități ce prestează servicii în domeniul comercial sau IT/prelucrări de date.

Cele 150 de locuri disponibile pentru zona Nord Vest sunt destinate persoanelor ce au domiciliul în Turda sau la o distanță de maxim 50 de km de Turda. Fiecare cursant va primi a finalul cursului o bonficație financiară de 5500 de lei.
Pentru zona Turda, specializările disponibile sunt cameristă, lucrător comercial și administrator de pensiune, pentru fiecare specializări câte 25 de locuri pe serie.

Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0737.289.299 (asistent expert, responsabil de proiect Regiunea Nord Vest)

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.