Apartamentele în regim hotelier, afacerea anului la Turda

Apartamentele în regim hotelier, afacerea anului la Turda by ianuarie 8, 2019 0 comments

Închirierile de apartamente în regim hotelier sau de către mici pensiuni sunt considerate afacerea anului la Turda, în condițiile în care au adus în buzunarele proprietarilor de imobile sute de mii de lei. Nu doar proprietarii din Turda încep să dezvolte astfel de afaceri de familie, dar și cei din localitățile învecinate.

Prețurile apartamentelor în regim hotelier de la Turda încep de la 80 de lei pe noapte și ajung chiar și până la 30-35 de euro/noapte. Un astfel de tarif se apropie decele practicate la  București unde se percepe, în medie, 40 de euro/noapte. Afacerea aduce câștiguri însemnate în lunile de vară, mai ales în lunile iulie și august, dar proprietarii de apartamente nu se plâng. În sezonul rece continuă să închiriere dar odată la două-trei zilei.

Cererile de cazare sunt generate în principal de Salina Turda, care este principalul motor. Proprietarii spun însă că evenimentele locale contribuie deasemenea la creșterea cererii.”Înaintea sezonului propriu-zis sunt cei ce vin pentru concursurile ecvestre de la Salina Equines. În 2018 am avut o perioadă ocupată de persoane venite la diverse conferințe religioase. Martorii lui Jehova au organizat astfel de evenimente în 2018. Apoi a fost Untold-ul. Cele mai pline luni sunt iulie și august”, poveștește un proprietar de imobile ce închiriază apartamente. Dacă garsonierele pleacă de la 80 de lei, apartamentele complet utilate ce pot găzdui 4-5 persoane, doate cu bucătărie și băi multiple pot ajunge și la 50 de euro/noapte. ”Iunie,iulie și august în 2018 au fost peste aștepări cu intrări de peste 14.000 de lei pentru trei locații”, povestește un proprietar al unor imobile din oraș.

Turda are 20 de unități de cazare clasificate. Doar 2 unități sunt cu apartamente în regim hotelier

Ambițiile turistice ale Turzii sunt frânate printre altele de faptul că unitățile de cazare în regim hotelier din Turda nu sunt clasificate și acreditate de Ministerul Turimsului. Turda are 20 de unități de cazare clasificate, dintre care 5 hoteluri, 2 vile și 8 pensiuni. Doar două unități de cazare sunt clasificate cu camere de închiriat în regim hotelier, de două și trei stele. Turda are circa 600 de locuri de cazare, cam jumătate din câte are stațiunea balneoclimaterică Buzias. Desigur, comparația nu este întru totul potrivită deoarece Buziasul e recunoscut ca stațiune balneo încă din 1839, dar indică unde ar trebui să se ajungă, dacă vrem să vorbim de o stațiune balneoclimaterică de mărime medie. Cifra de acum este insuficientă pentru ambiția orașului, aceea de stațiune turistică de interes național. Administrația locală a anunțat la o întâlnire publică cu comisarul european Corina Crețu, din 2018, că este interesată să atragă fonduri pentru dezvoltarea și extinderea serviciilor turistice. Problema Turzii este însă aceea că nu îndeplinește acum un standard minim de servicii turistice balneare și nici numărul necesar de locuri de cazare.

Administrația locală vorbește despre dezvoltarea turistică a orașului iar marea provocare va fi aceea de a și indica modalitățile prin care Turda turistică se va dezvolta.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.