Administrația locală putea rezolva problemele Ambulanței la Câmpia Turzii, de acum 6 ani

Administrația locală putea rezolva problemele Ambulanței la Câmpia Turzii, de acum 6 ani by ianuarie 23, 2018 0 comments

Administrația locală din Câmpia Turzii ar fi putut rezolva problemele serviciului de ambulanță, dacă ar fi investit în acesta.

Situația servicului de ambulanță de la Câmpia Turzii ce operează cu două autosanitare, nu reprezintă o noutate. În octombrie 2012, consilierul local Mircea Varga (USL) interpela administrația locală, într-o ședință a Consiliului Local. Varga amintea un caz în care ambulanța a ajuns după 35 de minute, în cartierul Șarât deși Spitatul e la doi pași.

Horia Simu, şeful Serviciului de Ambulanţă a judeţului Cluj, aprecia în toamna anului 2012 că autoritățile locale ar putea sprijini Ambulanţa. „Sunt două ambulanţe ce operează la Câmpia Turzii. Sunt cazuri de transfer de pacienţi la spitale de rang superior din Cluj, pot fi urgenţe simultane. Administraţia locală ne-ar putea ajuta”, preciza medicul, în 2012.

În opinia șefului de la ambulanță, administraţia locală ar fi trebuit să ia în calcul cumpărarea unei ambulanţe şi să sprijine angajarea unui medic. Ar trebui ca administraţia locală să sprijine şi angajarea unui medic în plus. Postul există, dar nu se prezintă nimeni să îl ocupe. Nu trebuie să fie un medic de urgenţe, poate fi şi un medic de familie, noi îi putem asigura instruirea”, explica dr. Horia Simu. Acesta a precizat atunci că pe marginea acestui subiect s-au purtat discuții anterioare, cu administrația locală din Câmpia Turzii.

Cumpărarea unei ambulanţe ar costa în medie circa 60.000 de euro, în funcţie de dotările cu aparatură medicală. Autospeciala costă în jurul a 35.000 de euro iar diferenţa constă în tipul de aparatură medicală.

Nu exista comentarii

Incepe conversatia

Nu exista comentarii!

Fii primul care incepe conversatia.

Your data will be safe!Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person.